Peste 3.500 de case din județul Bacău au rămas, duminică, parțial fără energie, din cauza vântului puternic care a afectat județul. Mai exact, în cursul zilei de duminică au fost afectați 3.510 consumatori din mai multe localități, iar la ora 18.00 mai erau 695 de abonați fără curent. La 18.00 afectate localitățile Dofteana, Bighir, Cucuieți, Botești, Lipova, Lilieci sau Gârleni.
Vântul a rupt rețelele electrice și a doborât mai mulți stâlpi de electricitate. Sunt afectate și câteva posturi de transformare.
Echipele de intervenție ale Delgaz Grid intervin pentru remedierea avariilor.









